Seamănă?

Zeiţa de la Vidra

Marele Sanctuar-Calendar Rotund cu Potcoavă – reconstituire

Vi-i dăm, numai luaţi-i

Aud la anumie programe de ştiri cum că Franţa va aloca o sumă uriaşă de bani României, şi poate şi Bulgariei, cu scopul declarat de a integra romii la romi acasă, respectiv la Ro&Bg, şi scopul subînţeles (dar nu destul de subtil escamotat) de a-şi lua de pe cap, respectiv agendă, aspecte neplăcute cum ar fi, de pildă, acuzaţiile astea profund injuste de rasism. Şi să-i luaţi dumneavoastră la Luxemburg, madame Reding, dacă tot vi-s aşa de dragi.

Pe lângă asta, mai aud cum că lista de controverse legate de romi este, de fapt, mult mai lungă şi cuprinde mult mai multe ţări din Europa, dacă nu chiar pe toate, de la, nu Nistru &pân’la Tisa, ci din Lituania (unde s-au investit intens şi degeaba mari sume de bani pentru integrarea romilor) şi pân’ la PIGS - care, pe lângă nou-veniţi, posedă în grad deloc neglijabil propriile populaţiuni rome.

De ce nu se ocupă de integrare direct Franţa &co, ţările destinaţii-preferate, dacă tot dau banii ăştia?

De ce nu-şi folosesc experienţa proprie şi locală de muuuulte decenii cu populaţiile imigrante? Ce îi împiedică?

Ce-i face să prefere să paseze pisica?

De ce par să prefere a acţiona rasist, apreciind, la grămadă, toate situaţiile, în baza faptului că-i vorba de romi?

Ce împiedică ţările expulzatoare să urmărească în justiţie fiecare individ care le încalcă legea? E o chestiune de costuri, sau de vid legislativ, sau de ce fel?

În ce măsură presiunea de aliniere asupra romilor la anumite norme care nu le aparţin, la care nu aderă, nu înseamnă, de fapt, că le încalci drepturile?

(De ce, în extensie, interzicerea vălului islamic nu echivalează tot cu o încălcare a drepturilor învăluitei?)

De ce par să fi eşuat mai toate programele anterioare de integrare a romilor? Ce le-a lipsit?

Dac-or fi fost vreunele care au înregistrat succese, care au fost programele acelea, ce le-a caracterizat, care anume au fost succesele, cât au durat şi cum de au putut fi obţinute?

Care ar fi consecinţele instituirii unor interdicţii de deplasare în spaţiul european? Fie ele pe criterii etnice sau pe alte criterii?

Ce faci cu minorităţile de orice fel care par a sfida majoritatea de altfel declarat-permisivă?

Cum te ajută programele de „expediţie” în masă să elimini stereotipurile şi rasismul?

Că tot veni vorba, romii ar putea fi consideraţi, şi ei, rasişti? Cu ce argumente?

Ce-şi doresc, de fapt, romii? (am vagile senzaţii că nu foarte multă lume s-a obosit să-i întrebe, dar că s-au înregistrat nivele record de presupuneri neverificate)


Întrebările acestea de mai sus sunt căutătoare de motivaţii, şi nu sunt imputative, aşa cum ar putea crede cine interpretează greşit de ce-ul. Cu atât mai puţin retorice.

Iar ocolirea lor cu ifose şi/sau istericale nu înseamnă c-a înţeles careva mai mult despre tema în discuţie ori că s-a făcut vreun pas util înainte.

Nu s-a terminat

Ar fi trebuit să-mi dau seama - după schimburile de mesaje, indiferent cât de sporadice, după tonul vocii, la telefon, neschimbat, după ani de zile, după traseul reconstituit al fiecăruia, după multe altele.
După mâna încordată pusă ca din greşeală pe umărul meu, după fâstâceală, după miros, după atingerea obrazurilor noastre, la sărutul de bun-găsit.
După grija arătată discret, după expresia ochilor, din fotografiile făcute în vacanţă, şi după cea din faţa mea, când mi le arăta, rând pe rând, cu grijă să nu-mi tulbure dorul de evadare.
După ritmul respiraţiei şi după bătăile inimii, după oftatul de uşurare al primului sărut.

N-am văzut limpede decât dimineaţă, din urma mea pe pat, când era deja prea târziu să mai fug.

Jurnalul casei

De aici.

Mă bântuie de ceva vreme ideea asta, care precis nu-mi aparţine - doar că nu-mi mai pot aminti sub nicio formă, oricât aş încerca, de unde, când sau cum m-am ales cu ea.

Cum ar fi să ai... (un fel de blog, da’ pe hârtie) un ceaslov în care să înregistrezi toate cele, de la cheltuieli până la mâncărurile zilei, de la deplasări până la gânduri, de la desene şi fotografii până la diagnostice medicale, bilete la teatru sau liste de sarcini zilnice?

Ar fi, cred, la o lectură mult ulterioară, ca un film viu.

Aş face o reclamă

Gros plan. În oraş. Pe stradă, o maşină roşie, în mers. Din ea zboară o ţigară aprinsă. Apoi, peste vreo câteva secunde, o sticlă goală de plastic. Apoi, un şerveţel.

Prim plan cu ocupanţii maşinii, care îşi văd de ale lor, înainte de a rămâne puţin surprinşi.
Apoi, pe geamurile deschise ale maşinii se revarsă, din exterior spre interior, în crescendo, un torent ameţitor de gunoaie - mucuri de ţigară, cotoare de mere, hârtii, pungi, cartoane, de toate mărimile şi de toate culorile.

Cei din maşină dau speriaţi din mâini, sub torent.

Un ultim prim plan cu ocupanţii maşinii, îngropaţi până la umeri in gunoaie.


N-o pot face. Dar poate textul inspiră pe cineva care poate.

Un toast

Pentru toţi cei şi cele care, fie şi involuntar şi neştiut şi efemer, îmi fac daruri.

Tempus fugit

De aici.

De la Oscaruri.

în creion

Te sună de la Mediterana să-ţi spună c-a (re)văzut Zorba grecul şi că tu semeni cu el, că aşa vei ajunge, că aşa eşti, în timp ce e într-o piscină, un soi de jacuzzi în aer liber, de dimineaţă, «pentru că aici e foarte cald», sorbind un tonic, nu se mai ştie al câtălea, «cine să le mai numere!» în vreme ce un francez îi face masaj la talpa piciorului stâng şi ea, încântată, râde, şi-i face, desigur, ochi dulci parizianului Gregoire, Rive Gauche, care încearcă marea cu degetul şi e uimit de cât de hlizită poate fi ea.
«Aseară a fost lună plină, am fotografiat-o, mi se părea cea mai frumoasă, pozele, minunate, reuşite, de pus pe perete, şi de fapt, pentru că nu aveam trepied, pentru că n-am avut răbdare să-l montez, că mă temeam că intră luna-n nor, sunt ciudate, mişcate, ştii, tremurate, nu arată decât încântarea mea... »
E departe, dimineaţa, şi tu tocmai te dai jos dintr-un taxi, pentru că iar n-ai mai ajuns azi noapte acasă, şi ea nu te lasă să vorbeşti cu taximetristul, să-i plăteşti, vrea să vorbeşti cu ea, şi râde, râde, râde, şi sunteţi, iar, ca dintotdeauna, aproape.

Monbana

La noi, la Demmer Tea House (str. Academiei nr. 9). Ori prin varii locante de pierzanie!

De demult, pe patine cu rotile

Seturi de ceai

Vintage:

 

 

Pentru birou:

 Eco: (Leonie Willis). Este din frunze de ceai.

(un fel de) Samovar:

Minimalist:

Princiar:

 

Leaf and tree:

 

Delicat:

Rubensian:

 

Orientale: 1, 2:

Mikasa:

Cu arabescuri: 

Favoritul meu:

 

Iubirea de ciocolată, nu fără sare

Uneori, traducerile ad-litteram mă amuză mai mult decât ar fi cazul.


Chocolate love - not without salt e un site care mi-a plăcut. Datorită lui am făcut cunoştinţă (printre altele) cu ceştile, cănile şi ceainicurile Artazza.

Gatos y Remedíos

De Remedíos Varo, despre care nu ştiam nimic, am aflat pentru prima data de la X. Mulţumesc!

Primul tablou se numeşte „Paradisul Pisicilor”, al doilea este „Mimetismo”; nu ştiu sigur dacă ultimul, „El gato helecho”, e chiar al ei - aş zice că da, după nume; helecho înseamnă şi ferigă, dar şi protecţie ocultă (de ordin pozitiv, din partea celor care ne iubesc).

O găsesc uşor masculină, absolut fascinantă, din altă lume, cu picturile ei acaparante, uneori înspăimântătoare, aparent certate cu logica geometrică, adânci precum cărţile de tarot*, misterioase, ocult-inginereşti, atot-cuprinzătoare şi atot-surprinzătoare, supuse numai propriilor lor reguli, de nepătruns; şi cu distincţia ei; îmi aduce aminte, în mod ciudat, de unele din poveştile populare româneşti**; mi se pare chiar mai bună decât fanfaronul de Dalí, mai profundă; cât de vulcanică trebuie să fi fost?

*de altfel, unii biografi precizează că s-ar fi alăturat în Mexic unui grup de ocultişti influenţaţi de scrierile lui Gurdiev şi c-ar fi studiat acolo şi alchimie, şi tarot, şi cabala.
**poate aveam acum 30-40 de ani ilustratori influenţaţi de ea? Unii erau influenţaţi de suprarealism, cu siguranţă.

Galerii de imagini pe Taringa!, pe Imageshack (unde, evident, sunt încărcate destule fotografii care n-ar trebui să fie în albumul dedicat ei...) şi pe El poder de la palabra.

Voi căuta albumele ei.
Între timp, am descoperit ca youtube e foarte generos încărcat cu filmuleţe conţinând picturile ei; unele sunt animate, precum cel de mai jos:

Leac pentru tristeţe

  

 

Ciocolată de topit în lapte.

Cum se prepară:

Every culture has its rituals. Anyone who does not attach importance to rituals should try it nevertheless, to please his palate. Small filled Drinking Bars bathe in foamy milk.

Shaken: Fill the Zotter Special Shaker (beware! – normal shaker does not work!) with 0.2 l hot milk, add the chocolate and shake to your heart’s content and the drink is ready.

Stirred: First heat 0.1 or 0.2 l milk according to taste and allow it to froth. Now let the Drinking Chocolate bar bathe in the milk for 1-2 minutes. Whisk the Drinking Chocolate bar. Now let the drink rest for another 1-2 minutes so the aromas may unfold themselves. Whisk once again. Just enjoy!

La noi, la Vinexpert,  Kaboo,  NaturaShop, East Gate.
La ei, aici.

Lhasa de Sela