Poliţist, adjectiv

Tot îmi vine să măscăresc titlul şi să-i zic măcar poliţai genitiv. Sau abjectiv. Spectator nesimţit, ce mai.

Deci cum îl cheamă corect, pe el, filmul:

Poliţist, adjectiv

Dramă, 115 minute, regia Corneliu Porumboiu, cu Dragos Bucur (şi Vlad Ivanov, şi, evident, oraşul Vaslui), premiera în Ro pe 3 iulie 2009, produs de Periscop Film, distribuit în Romania de Independenţa Film.

Înainte de toate: nu e film pentru isterici, nici pentru deprimaţi, nici pentru locuitorii spleen-aţi de/ai oraşe(lor) mici. Decât dacă, eventual, lucră la poliţie.

Fireşte că aveam în minte "A fost sau n-a fost", când m-am dus să văz şi noua operă. "A fost sau n-a fost" e suav, vodevilic, cu sens (cu foarte mult sens, cu foarte multe sensuri), foarte închegat şi extrem de bibilit - îmi dau seama acum, post "Poliţist, adjectiv" cât de bibilit e. Nimic la voia intâmplării.

Cu "Poliţist, adjectiv" Porumboiu schimbă foaia. Duce economia de mijloace şi mai departe (da, ei bine, se vede treaba că se poate), şi se bagă la înaintare mult mai mult. Nu pare să-i pese dacă filmul va plăcea sau nu. Nu face gropiţe în obraz.

"Poliţist, adjectiv" nu e un film frumos. Vorbeşte apăsat despre o realitate repugnant insignifiantă, pe care nu pare să-şi propună s-o transfigureze, ci doar s-o descrie. Sepia. În lumea din film, viaţa prinde viaţă, dar numai din când in când.  
Nu cred că filmul va prinde la publicul (ciobănesc) mioritic. Nu c-ar conta. Nu-mi pare că era planificat să placă. Paradoxal, tocmai respingerea asta l-ar valida.

E un manifest bine construit, (impresionantă agenda regizorală; da, pricepem c-ai vrut să faci artă) cu loc lăsat special pentru spectatori, invitaţi să se implice. Doar că... întelegi visceral tot ce vezi şi te cam temi să participi. Ce-ţi arată pare contagios emoţional. Ucigător de nesemnificativ. Si ne-evitabil.

Surprinzător de operă deschisă (în sensul consacrat de nen'to Eco).

Oare la Vaslui se duc idealurile să moară?

NLP - noi perspective

Prin librării, toţi (dar absolut toţi!) cei care cumpără cărţi de NLP au un aer moderato-discreto-disperat.

Zici că din urmă îi aleargă o divizie de belele pe care alţii ştiu să le rezolve, şi ei, fir-ar, nu. Ba chiar îs pe punctul de a întârzia şi mai mult la rezolvarea miraculoasă, instantanee, a tuturor problemelor trecute, prezente şi viitoare.

Da, eu-s de părere că NLP e interesantă, da' ultra-para-supra-evaluată. Retrograd... ce să-i faci :))

Evanescence – My Immortal

Îmi place secvenţa de început: piciorul cu sandaua din bandaje plimbându-se, alintat, prin apa fântânii. Un aer graţios, de balerină; sugestii suprapuse de rană, fragilitate, echilibru (cu înţelesul (mai larg?) de balance) protecţie, pierdere, zbor frânt. Nostalgii.

Îmi place şi machiajul ei. Imaginea-emblemă de pe youtube, când Amy pare o eşarfă atârnată de nu se ştie ce. Ori un animal căţărându-se. Sau căzând. (evident, cam căutată, dar … cu folos!). Pisica pe acoperişul fierbinte. Ar vrea ea.
copacii. lumina. crepusculul. imaginea alb-negru. oglinda. gesturile lente.

Intensificarea treptată. Izbucnirea orchestrală din minutul 3. (sau 3.06, pe-acolo). Faptul că imaginea mă fură. Pianistul cântând prăbuşit peste pian. Vântul. Bandajele când desfăcute, când legate (cu fundiţe).

Când muzica asta n-o să mă mai însoţească obsesiv, am să încerc să scriu o relatare oligofrenă a videoclipului. Ridiculizare să fie! Să ne salveze de noi înşine. De spaimele noastre.

De pierderi, nu cred că se poate.
 

I'm so tired of being here
Suppressed by all my childish fears
And if you have to leave
I wish that you would just leave
'Cause your presence still lingers here
And it won't leave me alone

These wounds won't seem to heal
This pain is just too real
There's just too much that time cannot erase

When you cried I'd wipe away all of your tears
When you'd scream I'd fight away all of your fears
And I held your hand through all of these years
But you still have
All of me

You used to captivate me
By your resonating life
Now I'm bound by the life you've left behind
Your face it haunts
My once pleasant dreams
Your voice it chased away
All the sanity in me

I've tried so hard to tell myself that you're gone
But though you're still with me
I've been alone all along.